Morticia

Cicu Cigarse dormea pe scaunul biroului său, cu gura căscată, pornise deja să sforăie, dar încă nu se dezlănțuise, era timid, Trandafir nu insistă fiindcă bătrânul devenea coleric dacă-l deranja și intrau în conflict, așa că nu-și încheie periplul – și mai avea atât de puțin...! Se ghemui în pat, bolborosind o poveste existențială plină de închipuiri, despre un paznic al porților spre tărâmul fericirii, despre cunoașterea parolei, plantele și râul care se aflau toate, dimpreună cu cetatea iluminată, într-o câmpie preafericită...

Dimineața, „bătrânul cal” necheză spre el: „Ce-ai dă nu te trezești domnu’ Trandafir ha-ha-hai intrat în rigor mortis? Dormi pa spate cu gura deschisă!”

Oh! Sinistră apariție dis-de-dimineață, capul de cal bătrân!...

–      Astăzi te introduc în secretele funcționării sanatoriului sunt geniul acestui sistem da’ nu e inventat dă mine ci de niște ingineri străini mai exact nemți vă spun i-am refăcut planurile mai din nimic pentru că directorii ăștia dîn spital sunt incompetenți ei aruncă tot să nu ocupe spațiu că curățenia e sfântă la locu’ dă muncă și am desenat planurile pă hârtie domnule sunt aici topuri dă hârtie uitate din vremuri grele și... şi-şi-şi... am găsit aici un operator care le-a copiat direct la aparat așa am creat eu aceste planuri majore despre tot spațiul secret al sanatoriului nostru în care ne curățăm... dă nebunie hă-hă-hă!

Al dracului de spiritual, Cicu Cigarse! A continuat exact când i s-a părut că adormitul intenționa să scoată o vorbă:

–      Vreau să vezi cu ce te-au prăjit ăia nu cred să te mai rateze ş-a doua oară la câți au ars ei ca să întrețină focu’...

–      Le-am mai scăpat o dată...

–      ... că io cred le face o reală plăcere... Zău? Când?

–      V-am povestit despre „Fabrica de oase”...

–      Nu mai știu dar nu asta e problema pen’că am să vă arăt modul de recirculare a apei o bijuterie inginerească domnule cum nu s-a văzut! Exact ca în corpu’ omului, cu excepția că aici să utilizează și apa dă la closet. 

–      Unde?

–      La încălzire... Hă-hă, cred... Cred că la încălzire...

–      Cum domnule, credeți? Mi-ați spus că numai dumneavoastră știți?

–      Păi și vrei să-ți spun că la băut? Mai bei dîn apa asta dacă-ți spun că la băut?

–      Ce altă apă să beau?

–      La băut.

–      V-ați sculat copii? se strecură ca un scârțiit de balama ruginită glasul asistentei. La mulți ani, la mulți ani cu sănătate!... Domnule Cigarse... La-la-la mulți ani!

–      Da’ ce-ai Pisi, nu e azi ziua mea!

–      Când e?

–      A fost ieri. Hă-hă-hă!

–      M-a anunțat fișa dumitale!

–      E prost întocmită.

–      Facem cheful azi!

–      Azi n-am chef!

–      Oof, domnule Cigarse, zău, da’ ciufut mai ești!

–      Nu vezi că m-ai întrerupt într-o discuție, Pisi? încercă să o îmbuneze.

–      E, uite că am venit să vă aduc medicamentele pentru azi!

Trandafir s-a ridicat din pat și s-a îndreptat către ușă. Acolo stătea, temător, Buză.

–      Buuu – zăă!

–      Doamna Nuci io nu mai ştau. Mortu şă dă la mine!

–      Vreți să mă înnebuniți și pe mine în dimineața asta?   V-ați trezit toți cu fața la cearșaf? porni să strige femeia și plecă din cameră... 

–      Frumoasă strategie! se făli Cicu Cigarse. I-am umilit!

–      E ziua dumneavoastră? La mulți ani, domnule!

–      Da de unde! E căscată guraliva asta! Eu am sărit peste aniversări și zile-e-e... festive de câțiva ani să nu-mi fac probleme cu timpul. Pisi... Săraca! A dracului putoare! Face glumițe cu mine... Îmi arată chiloțeii, mă pipăie pe popou... O mănâncă...! 

Cigarse își deschise ordinatorul și se chiorî la ecranul mare de pe perete: „S-a cam dilit și ăsta! Cred că l-am zgâriat... Știți să umblați cu chestii d-astea?”

–      De când eram copil, îi răspunse Trandafir. Aveți tehnologie depășită domnule Cigarse... Oho! Umblă păianjenii pe ea!

–      Zău? Unde dom’le?

–      E! La figurat. S-a stricat pentru că e veche. Stați așa! Ce vreți să faceți?

–      Să pun muzică, să pun muzică, să s-audă muzică în văgăunile-astea triste!

Trandafir se introduse în temele domnului Cigarse, îl apostrofă că este foarte dezordonat, iar acesta îi ceru să nu abuzeze de încrederea pe care i-a acordat-o și să modifice locul directoarelor că altfel nu le mai găsește, în fine îl ghidă spre colecția sa de muzică clasică și curând salonul se transformă într-o catedrală gotică fără vitralii unde orga mecanică sfredelea auzul enoriașilor preclasici cu sunetele ei paradisiace.

–      Ce zici? Înălțător! Haendel!

–      Sunteți dintr-ăia?

–      Ce?

–      Creștin?

–      Sierra el pico dracului odată!

–      Cum...?

–      Tacă-ți pliscul!

„Ce-ar fi să mă potolesc”, își zise Trandafir și îl lăsă pe Cigarse să caute fișele sale în care-și păstra copiile planurilor...

–      Acesta e planul general, vedeți? al sanatoriului. Ăsta se cheamă „plan de situație”, cu toate clădirile din zonă... Nu cred să mai fie așa... E cam vechi. Acu’ tre’ să sar dincolo! E un program haios, nu? Ca să te duci mai departe e nevoie de o... cheie! O cheie am eu aici...! „Ci”... 

–      „Cigarse”...

–      Nu. „Cicu Cigarse”... Uite! și sărim dincolo... Sărim gardul și ne uităm înăuntru. Vedeți cum să saltă! Sus-jos, sus-... hă-hă! Uite, aici stăm noi! La fereastra asta...

Muzica lui Cigarse își schimbase instrumentul dar nu și perioada compoziției...: „Asta mă liniștește, îi spuse observând că Trandafir își modificase cumva mina la auzul concertului de violine...” 

Nu auzise până atunci muzica preferată a colegului său de salon, nu se îndoia că avea un aparat auditiv care-i oferea privilegiul unei audiții solitare, de aceea îi căzu cam greu la stomac această colecție de muzică moartă. Da, muzica barocă zace în cimitirul istoriei muzicii, e... moartă... Ce? Nu-i ideea mea... Am împrumutat-o de la un tânăr compozitor de miorlăieli contemporane care a relansat instrumentele clasice... sunetul naturii... Domnul Cigarse asculta o stafie...

–      Priviți secțiunea asta prin clădire! Ce avem noi aici? întrebă cu ton profesoral Cicu Cigarse. Aceasta este domnule camera de subsol unde e montată pompa de căldură... Fiecare dintre clădirile astea se încălzește cu pompa... de căldură. 

–      Cum?

–      Transferă căldura pământului în casă...

–      Se pompează?

–      Hai dom’le că sunteți varză! Parcă n-ați învățat la școală, știe orice copil! Las-o așa! Deci asta... căldura... intră în radiatoare, și astfel nu tremurăm de frig iarna... Curentul electric, domnule se ia de la stația de transformare și-acolo vine de la microcentrala electrică fotovoltaică, asta cu parabolele... Nu numai electricitatea se trimite pe unde radio dar și legătura noastră cu știrile din lumea exterioară, să nu ne prostim definitiv. Vă place modul în care expun?

–      Sunteți talentat domnule Cigarse!

–      Stați să vedeți, că partea cea mai interesantă de-aici încolo este! Uitați, aici sunt puțurile de mare adâncime din care ne aprovizionăm cu apă potabilă. Dar noi avem o mare cantină și dacă e cantină, clar că e și o bucătărie, deci arde focul și focul arde din gaz, iar gazul metan se ia... dom’le, se ia de la closet!

–      De-asta pute a băşini în corpul ăsta...?

–      Bucătăria...!

–      Rămâne să-mi... să-mi spuneți că mâncăm căcat la propriu și mă umpleți de scârbă...

–      E-e-e-e..., nu chiar...

–      Unde este domnule contribuția dumneavoastră genială?

–      Deci... Aici este. Am reușit captarea gazelor de fermentație și transferarea lor în scopul arderii în câteva locuri fierbinți chiar și boilerele cu apă de duș sunt încălzite cu gaz unde ai simțit că pute?

–      Pute-n tot stabilimentul...

–      Nu-i adevărat dom’le da’ de unde nimeni nu s-a plâns de mirosul gazelor sau... sau... ăă... mâncării nu-i așa? E închipuirea dumitale... Acum să vedem circulația apei... Hai-hai! „Iu...”

–      Iulia?

–      Da... Fata mea. „Iulia” Pac și apar conductele de apă! Aducem noi apa din pământ dar se întâmplă să rămânem fără electricitate. Ce ne facem dacă puterea e mică și nu merg pompele? Recirculăm apa de la toiletă... Acesta este marele bazin de decantare și filtrele de purificare a apei... toată murdăria este împinsă în recipientele de fermentare... p-aici! Mă-ntrebi cum dacă nu e curentu’ ăsta... electric? Manual cu un sistem de roți dințate și manivele... d-afară pui câțiva haidamaci să învârtă roata... ca la moara veche domnule... Și se filtrează apoi se adună în alt bazin de decantare se dezodorizează după care vine aici de unde, observi sistemul de vase?, prin presiune urcăm apa la nivelul solului de unde o putem folosi la... aia-aia! Apa murdară de pipi-caca e tare bună de băut!

–      Ptiu! S-a petrecut lucrul ăsta domnule Cigarse de când sunt aici?

–      De... două-trei ori...

–      Scârbos!

–      După fermentație materialul este scos și folosit ca îngrășământ la sera de legume...

–      Există o seră de legume?

–      Păi ce consumi dumneata? Tot ce mâncăm și cărnița e produs la mama acasă! Legumele mari și fructele alea zemoase de la prânz... toate au ieșit cu îngrășământ natural de-aici și de la animale... Sistemul are o cameră cu aparate și panou de comandă. Uite-l pe culoarul ăsta din corpul D, bine protejat, astfel încât să nu intre orice bezmetic... Care crezi că e parola de intrare?

–      Există o parolă?

–      Altfel cum să intri? E închis dinăuntru. N-ai acces la nici un zăvor... Parola este...

–      Domnu’ Cigarse!...

–      Nu acum Pisi! Ce mai vrei?

–      Sunteți invitat la control de domnul doctor Tănase!

–      N-am chef...

–      Domnu’ Cigarse e-e-e un control de rutină, de ce vreți să vă opuneți căci dumneavoastră aveți bune referințe.

–      Dacă ți-am zis că n-am chef, n-am chef! Vrei să mă indispui azi, ce-ai?

Cicu Cigarse s-a întors puțin să vadă și-i zări pe doi zdrahoni din personalul de intervenție înaintând spre el. Trandafir s-a dat înapoi când a realizat că Cicu Cigarse e ținta agresiunii, dar, bănuind că este o farsă aniversară zâmbi privindu-i pe voinicii bruneți care înaintau foarte încet...

–      Ce, ce vreți? Nu mă duc dom’le! Să vină el, Naşu Tase ăsta, să vină el aici! Cine dracului e Naşu ăsta bă? Nu l-am văzut niciodată la față și sunt aici de câțiva ani buni, dar de câte ori am auzit numele lui a fost numai rău. Cine e? Unde e?

Și mălăii îl prinseră de mâini...

–      Nu vin domn’e, nu viiiin...! Lăsaaaţi-mă!

Trandafir simți că trebuie să intervină:

–      Lăsați-l că merge singur! Luați mâna de pe el! Băi nu fi animal!

–      Îți vine rândul și ție! îl împinse unul dintre „animale” și Trandafir fu azvârlit în biroul lui Cicu Cigarse iar documentele acestuia se împrăștiară... Cigarse, având presentimentul unei nenorociri îi spuse: „Morticia” și apasă toate butoanele roșii...! A fost scos din cameră pe sus și a continuat să spună „Morticia și butoanele roșii!, prea ... și butoane...”

Trandafir se ridicase greoi, se lovise în coaste de colțul biroului și încă nu reușea să înțeleagă ce se întâmpla cu adevărat...  A ieșit în ușă, a văzut că toți pacienții ajunseseră în hol iar oamenii de ordine încercau să-i liniștească: „Intrați că nu se întâmplă nimic! Domnu’ ăsta a luat-o razna! Haide-haide! Intrați și pregătiți-vă de masă! Astăzi avem aripi de curcan cu pireu... E păcat să pierdeți prânzu’! Domnu’, e domnu’ care s-a lovit la cap da-i trece...!”

–      Cred că-l bagă la Priză!

Trandafir n-a înțeles: „Ce priză? Ce e?”

–      La aparat, îi zice Priză... Un aparat... Îți ia foc păru’, îți arde mintea! 

–      De ce?

–      D-ai dreacu’ ce e! Are pică pă el!

–      Cine? Doctorul Tănase?

–      E piaza rea...! Dracu’! 

Pe omul care-i vorbea nu-l știa, nu-l remarcase în mulțimea pacienților până atunci, deși ceva, ochii, privirea, ceva îi părea cunoscut, văzu cum oamenii se întorceau în saloane, plecă și omul acela, reveni și el pentru a cerceta în continuare programul lui Cicu Cigarse..., așteptă, așteptă,...dar își pierdu răbdarea, a stat până când oamenii de ordine s-au retras și plecă pe culoare, în blocul D, la subsol, să caute camera de comandă... La subsol nu se putea ajunge oricum, intrarea era blocată de un paravan impenetrabil și o ușă cu deschidere automată, ba era și un gardian care stătea pe scaun, foarte nefericit că e singur... Îl strigă: „Domnule gardian!” Gardianul era un negru mare și burtos:

–      E! Ce cauți în zona asta? N-ai voie decât dacă ești însoțit.

–      Să vă spun sincer... sunt înlocuitorul domnului Cicu Cigarse... Inginerul...

–      Da.

–      Îl știți? E și el pacient da’ reglează comenzile din... camera de comandă...

–      Aha!

–      Păi asta e, Cicu Cigarse e ocupat acum... Eu trebuie să... am grijă de asta... de camera de comandă... 

„Ptiu, da’ prost mai sunt”, își zise în gând Trandafir în timp ce gardianul negru care păzea ușa îl părăsi nepăsător acolo și se duse către una dintre ușile metalice înșirate pe hol, deasupra căreia pâlpâia o luminiță. Intermitent se auzea o țârâială asociată luminii... Ușa era deschisă și o împinse cu precauție... apoi ceva, o forță teribilă îl trase înăuntru și Trandafir abia desluși un strigăt gutural înăbușit... „Ceva-ceva-ceva se-ntâmplă acolo! Grav... Cumplit!” își zise și văzu că iese altă persoană îmbrăcată cu halat alb de doctor. Avea pe cap cascheta gardianului și venea încet, apăsat, către ușă.

–      Dumneavoastră...? Cum ați ajuns aici? întrebă ca un imbecil Trandafir văzând persoana care se apropia...

–      Sunt doctorul Tănase, îi zise individul cu o figură ce afișa un zâmbet amuzat, cu ochii mișcători, chiar dacă își păstra ținuta țeapănă și se aplecă ușor pentru a rosti cuvântul de deschidere a ușii: „Livada”... 

Sistemul metalic de blocare zumzăi și făcu „clic” de două-trei ori apoi ușa se deschise ușor lăsând omul cu mers rigid de momâie să treacă spre Trandafir. Dar nici nu-l mai privi ci urcă scările vorbind continuu că a intrat în corpul doctorului Tănase, mai devreme arăta altfel... Trandafir, marcat de această întâmplare s-a trezit când ușa era gata să se închidă, a prins-o cu degetul și a trecut dincolo. 

Nu, n-a încercat măcar să intre în camera aceea, îl oripila gândul că asistase neputincios la o crimă oribilă... poate două... și a rostit parola în fața peretelui, pentru că ușa era aproape inobservabilă la începutul holului... „Morticia”, a zis către perete..., a împins ușa încastrată și a pătruns în cameră. S-a aprins lumina, ușa s-a închis apoi s-a umplut ecranul din apropierea peretelui ca un acvariu, au sărit peștișorii în apă, bîldîbîc şi unul dintre ei l-a întrebat: „Cum te cheamă?”

–      Cicu Cigarse, a zis.

–      Bravo, bravo...!

–      Am intrat la apă, mormăi.

Deîndată s-a schimbat locul pe care-l vizionase, a intrat într-o sumbră fortăreață cu numeroase clădiri strânse într-un brâu de zid gros și înalt. Privi de sus, toată așezarea și apoi, printre clădiri zări oameni care se mișcau de colo-colo parcă se rătăciseră și nu găseau drumul bun. Și... ehe, jocul ăsta îl implica, ce-he? putea să intre și să iasă, putea sări, zbura, alerga... avea voie să ridice acoperișurile, să deschidă ușile, ferestrele, iar pocitaniile cu formă umană îl salutau ca pe unul de-al lor! Era mult mai bine! 

–      De când este programul ăsta?

–      Reformulați întrebarea!

–      Cât timp a trecut de la instalarea programului?

–      Optzeci și doi de ani, șase luni, patru zile, cincisprezece minute, douăzeci și...

–      Cicu Cigarse este creatorul?

–      Ral Interprog este creatorul. Aceasta este echipa de realizare...

Și porni să ruleze un șir de indivizi care spuneau cum se numesc și erau răspundeau la întrebări privind activitatea lor în cadrul proiectului...  

–      De-ajuns! Vreau să activez butoanele roșii. Te rog     să-mi prezinți butoanele sau punctele roșii! se adresă programului iar vocea drăguță de domnișoară îi satisfăcu dorința.

–      Acestea sunt punctele roșii. Atenție activarea lor este periculoasă și pornește avertizarea sonoră cu sirene.

Trandafir îndrăzni să atingă unul dintre „butoanele roșii”. Imediat porni să chiuie: „S-a declanșat incendiu în bucătărie... Atențiune! S-a declanșat incendiu în bucătărie!...”

Îi păru o simplă joacă. Apăsă alt buton... „Atențiune a explodat boilerul B2! Pericol de opărire!”

–      Care sunt punctele de acces în afara sanatoriului?

–      O singură ieșire mai este accesibilă, vana de ejecție a sterilului.

–      Care erau celelalte căi de ieșire?

–      Poarta principală a fost blocată până la remedierea defecțiunilor și prinderea sabotorilor.

–      Care este cel mai scurt traseu până la vana de ejecție?

Pe ecran a fost desenat drumul pornind de la camera de comandă. Trandafir a apăsat toate butoanele roșii. A auzit și el sirenele în timp ce programul anunța asurzitor: Incendiu catastrofal! Au fost alertate oficialitățile! Salvați pacienții! Atențiune!...  A ieșit din camera de comandă iar ușa s-a închis imediat după ieșirea sa. Pe hol se mișcau două, trei momii, nu le-a luat în seamă și s-a grăbit să fugă din locul acela. Simțea fum și la subsol, iar când a mers deasupra a simțit toată agitația, a văzut că personalul încerca să adune pacienții, și s-a strecurat spre clădirea A, cea mai mare, a spart cu piciorul o ușă din spate și a coborât scările întunecoase... „N-am făcut nimic, n-am făcut nimic!” zicea, „Eu n-am făcut nimic rău... Cicu Cigarse. El e vinovatul!” „Mincinosule! Răule!... Răule!”, alerga alături de el incriminarea „Vei fi condamnat...!”, „Nu, nu, nu... Mi-a cerut. Am îndeplinit o ultimă dorință...” Și alerga pe scări în jos, parcă nu se mai terminau, apoi simți că a ajuns pe un culoar. Nu vedea nimic, orbecăia... Înainta poticnindu-se, pipăind, până ajunse la intersecție. De-acolo ar fi trebuit să meargă spre dreapta, însă la dreapta era blocat, adică era zid la doi-trei metri de colț, astfel că reveni și merse în direcție opusă, probabil interpretase greșit, și chiar așa era deoarece văzu în fine, luminată anemic de un punct strălucitor, o poartă metalică, rotundă prin care s-ar fi putut strecura afară din sanatoriu în apropierea marelui canal de scurgeri și scursori ale orașului. Alături, prin canalul de acces erau câteva țevi, una foarte groasă, dintr-un material plastic, ici-colo, pe la îmbinări, mai curgea o dâră infectă și roti cu speranță de volantul metalic, îl prinse bine și trase până simți cârcei în degete:      „N-am să reușesc!” se lăsă în jos, lovi, înjură, blestemă, nu! insensibilă făcătură... însă, îi păru că aude ecoul zgomotului pe care-l face... 

–      Ei bine, ce fac dacă nu merge?

–      ... ce fac dacă nu merge? auzi.

–      Sunt într-o sală mai mare?

–      ... lă mai mare?

Dar el nu vedea decât luminița albă și puțin împrejur. Ajunse cu mâna la o scară de scoabe plantată în zid și nu se putu stăpâni să urce puțin, încă puțin și auzi un mic zgomot mai jos, apoi „Clic! Zarurile au fost aruncate! Clic!” O voce de damă... Ce-a fost? Coborî de-acolo în mare liniște... În patru labe se mișcă foarte precaut... „Clic!” Și se aprinse o lumină puternică. În fața lui două picioare puternice de femeie tânără în pantofi negri cu toc înalt și ciorapi lungi roz..., fustiță neagră și... oroare! un monstru cu trei capete: „Trisfinxul?”, zise.

–      Ce-avem aici?

–      Ce arătare?

–      Ce crezi?

–      Un om?

–      Un corb?

–      Piticul pământului?

Încercă să se salte însă urâțenia îl apăsă cu pantoful pe cap.

–      El vrea să treacă dincolo...

–      Să treacă dincolo?

–      Dar nu e lumea lui...

–      Desigur nu e lumea lui...

–      Și dacă și-o ia în cap?

–      Lumea lui?

–      Își ia lumea-n cap?

–      Da-da...  

„Clic!” se stinse lumina iar Trandafir nu mai simți tocul ascuțit sfredelindu-i creierul, dar nici nu auzi ceva mergând pe culoar, și se minună spunând: «Sunt înaintea unei porți spre altă lume? »

–      ... porți spre altă lume?

«Altă lume?»…