Întâia noapte
Mi-a rămas o pată pe creier de-atunci. Adică ce anume se petrecuse, ce-a fost pân’ la urmă, de unde pornise toată nebunia și ce făcusem cu adevărat în noaptea aceea, credeam că fusese o singură noapte. Nevastă-mea alertase cunoștințele, poliția, fusesem băiat cuminte, n-o necăjisem încă. Iar când m-a auzit: Să mor dacă știu ce-am făcut, și-a ieșit din fire. – Mergem la psiholog dragă! Nu-i posibil să lipsești atâta timp și să-mi torni o amnezie. Ai avut un accident? – Nu știu. Am să încerc să aflu ce s-a-ntâmplat. Cred că am tras o beție așa de zdravănă, că n-am mai ajuns acasă și am adormit în... în gară! – O lună? – Care... lună, drag...